Sarmanul Dionis

    Opera "Sarmanul Dionis" reprezinta una dintre cele mai valoroase creatii ale poetului national Mihai Eminescu. Subiectul, structura, tematica, tehnicile artistice au contribuit la dezvoltarea prozei romanesti, prin simbolism dechide seria scrierilor poetice care intrunesc lirismul cu fantasticul, meditatia filosofica cu oniricul si straturile abisale ale fiintei omenesti. Eminescu, considerat de critici drept ultimul mare romantic european a fost un deschizator de drumuri in lirica si epica romaneasca.

    Nuvela prezinta aventurile neobisnuite parcurse de un erou cu o dubla identitate (Dan - Dionis) rezultat al filosoficului in sine sau raportat la sursele kantiene si shopenhauriene. Eminescu expune ideea mantuirii prin iubire, imaginea casta infiorat candida a iubirii, dragostea serafica, infuzata de voluptati diafane, un sentiment contemplativ, sublimat al fanteziei, o reverie romantica. Exprima farmecul de inedit al perspectivelor imaginare, ipotetice. Fantasticul este lipsit de orice logica si presupune imprejurari care trec de limitele experientei si ale realitatii, deaceea eroul isi alege visul ca o evadare din contingent, ca singura cale de a atinge transcendentul. Visul da frau liber imaginatiei care poate face totul posibil si se inchide in el pentru ca simte ca numai in intitmitate poate patrunde esenta, o implinire a dorintelor refuzate de constiinta.

    Sufera ca este ignorat ca nu poate fi iubit nici macar urat din cauza conditiei materiale: orfan, sarac, fara speranta, iubitor de singuratate, complet dezinteresat de supravietuire. Insa este superior prin nesecata sete de cunoastere a intelectului, captat pe deplin de lumea ideala, contempland universul cu atributul "absolut" prin reverie = se compenseaza prin vis.

    Strada, cafeneaua, locuinta lui Dionis - casa veche si darapanata sunt apasate de blestemul descompunerii totul se afla in haos si singurul element feeric este luna . Aceasta atmosfera este completata de caracteristicile viziunii romantice: tanar, palid, melancolic, nasterea sa insasi neobisnuita prin destinul tragic al parintilor, un eu trist si confuz separat de witz, tipic poetului ideal desavarsit spiritual si intelectual. Dar aceasta lipsa de comunicare, singuratatea, interiorizarea transforma omul modern in cel arhaic, il duce in apropierea edenului, il converteste si poate ilumina pervertirea chipului lui Dumnezeu in om, ii ofera posibilitatea sa atinga exceptionalul chiar numai prin intermediul oniricului.

    Dionis isi doreste sa gaseasca cauza spatiului si timpului, sa descopere prin interzisul, primordialul, magicul, misteriosul in insasi fiinta lui. Aspiratia la eternitate ajunge sa o cunoasca, sa se initieze in sacralitate, in tainele sfinte prin intermediul magicului, oniricului dar nu se multumeste si lasa demonicul sa-i patrunda fiinta.

    El simte trairile celeilalte identitati (Dan), deziluzia de a trai in contingent, conditia tragica a dezmarginirii si traieste intr-o lume premergatoare prin faptul de a fi mostenitorul suferintei parintilor sai.

    Totul pare a-l izola pe Dionis si intervine regresiunea in timp cu ajutorul filosofiei, astrologiei si sunetelor diafane ale unei voci feciorelnice. Cadrul propice visarii caracterizat de: luna, cartea, cantecul suav al clavirului, o rugaciune usoara, parfumata, fantastica, angelica ii permite sa viseze in libertate.

    In cealalta ipostaza naivitatea si ispitirea cu posesia eternitatii primordiale il arunca in mainile vrasmasului, Ruben in aparenta un maiestru cult, enigmatic, posesor al unei biblioteci enorme, alchimist care era de fapt un Mefisto, un doctor Faustus care il impinge spre metamorfoza prin metempsihoza daruindu-i cartea magica si spunanadu-i ca lumea (bidimensionala) este simultana. Isi arata adevarata fata de diavol jubiland pentru ca a convins pe calugar sa se substituie umbrei sale care semnifica prototipul etern sau archaeul spiritual al tuturor intruparilor istorice ale individului uman, nu-si poate stapani bucuria ca a nimicit inca un suflet dar in mod inconstient sau poate a vrut sa-l intrige sa-i starneasca curiozitatea l-a sfatuit de bine si anume sa nu scormoneasca imposibilul si il invata sa cutriere timpul cu ajutorul cartii atragandu-i atentia ca sufletul trece dintr-o existenta intr-alta fara a-si pastra elevatia.

    Eminescu porneste de la Kant dar o construieste in spirit Shopenhaurian caci timpul si spatiul sunt numai forme egale si subiectivitatea lor nu inseamna libertatea de a dispune de obiectul intuitiei noastre.

    Desprinderea de umbra reprezinta renuntarea la existenta duala de muritor (materie si spirit) dobandind unicitatea caracteristica universului, infinitului.

    Transpunerea in ideatic, paradis, evadarea din timpul inflexibil in cel care se dilata (un secul terestru = o zi cosmica) se face printr-un sarut in voluptatea unei lungi imbratisari.

    Cuplul devenit etern asemanator celui adamic traieste in paradisul selenar pe care Dan il dubleaza (doi sori, trei luni) fericirtea absoluta, iar implinirea erotica este completata deaceea in planul creatiei: traiesc momente de beatitudine intr-un spatiu al trairii si implinirii absolute, ating cote maxime visandu-si visul unul celuilalt, traind viata celuilalt, refac mitul paradisiac, totul era puritate si lumina chiar si trupurile lor prind transparenta, astrul noptii este un Rai cu peisaje feerice ce reprezinta veritabile poeme in proza. Dar Dan este intrigat de "doma lui Dumnezeu", de enigmatica inscriptie pe care nici ingerii nu o pot descifra, de absenta divinitatii si tinzand mereu spre absolut produce nesabuinta de a se crede Dumnezeu si aluneca in profan (prapastia dintre real - ideal).

    Caderea este o pedeapsa pentru indrazneala de a fi incercat sa dezlege Marea Enigama, de a fi patruns in acel spatiu al gandirii, al infinitului, nepermis nimanui, darmite muritorilor, mitul luciferic.

    Ambele visuri se incheie cu lesinul lui Dionis care are o stare de delir si iar amesteca planurile.

    In toate planurile apare contrastul dintre demon si inger (tatal = Dionis = Dan si Maria) si contopirea lor prin iubire nazuieste a reface o unitate originala - logosul insusi.

    Eros si Demon se identifica cu Demiurgul. Erosul este amestecat cu voluptate si cu nostalgie insatisfacuta reprezinta aspiratiile eminesciene.

    Maria atingind o treapta inalta a cunoasterii nu manifesta tendinta de a o depasi, ea este supusa limitei chiar daca acesta este una superioara.

    Eminescu nu este interesat de fapte si autenticitatea evocarii vietii, si de incarcatura emotionala, poezia trairilor interioare si zborul eliberator al fanteziei, unitatea launtrica.

    Dionis descopera in iubire echilibrul sau interior, stari de sentiment in teritoriul ideal al iubirii.

    Romanticul descrie intrega nuvela, desi se confunda cu metafizica are o substanta de viata si spiritulaitate, impletirea farmecului contemplativ cu vibratia dureroasa a unei melancolii impacate cu sine si izvorand din intelepciunea pastorului mioritic.

    Dionis este o imbinare, o unitate prin romantic si filozofic, el intelege metafizica prin iubire care este pentru el un izvor de intelepciune, iluminare, desi stie ca nu este suprema fericire ci doar o treapta spre ea.

    Iubirea apare ca o treapta a initierii in marile taine existentiale descoperite si prin vointa si magie - acea practica oculta, cunoasterea partii nevazute a lumii prin ghicitul in zodii.

    Setea de absolut atat de specifica omului romantic nu se poate satisface decat prin iubire, prin identificarea spiritului cu propria lui geneza.

     Boala, deposedarea de tablou si carte ii exclud eroului orice tentativa de repetare a experientii trcute.

    Titlul "Sarmanul Dionis" este paradoxal datorita contrastului dintre epitet si numele care aminteste de zeul vinului, al veseliei exuberante, din mitologia greaca. Asemeni zeitatii mitice prin acesta identitate iesea din obisnuinta, din banal, subliniaza faptul ca el este special, ales, un om superior prin inteligenta sa si sensibilitatea deosebita, capabil sa se inalte peste limita posibilului, in cunoasterea absoluta, dar isi da seama ca aceasta este de neatins, iar atunci cand a avut posibilitatea contopirii cu mirificul, boiemul cade  in pacatul original si uzurpatorul nu si-a invins creatorul.