george bacovia


s-a spus ca e, prin formatiune, un simbolist, dar isi depaseste epoca, apartinand popeziei romane moderne. e legat strans de orasul natal, bacau, pe care in sine il vedea violet, cenusiu, sur. nedorind sa profeseze avocatura, care a invatat-o la facultate, s-a dedicat poeziei. a fost hartuit, mereu, de boala - fapt reflectat in versurile sale sumbre, dar originale, care au creat atmosfera bacoviana ploua mereu, frunzele cad, corbii strabat vazduhul, pe strada trec procesiuni funebre, decorul banal, amantii sunt bolnavi, copiii subrezi, cadavrele se descompun, pretutinderi e planset, tuse agonie, moarte.
titlul ma duce departe, in atmosfera bacoviana, la care gandesc acum. decembre, ar putea fi pur si simplu, forma veche a ultimii luni ai anului. insa sunt convinsa ca e ceva mai profund, ca sfarsitul. tremuri cand auzi de sfarsit, vijelie, intuneric in zi, ca zapada ne-ngroape si ca e cat gardul, ca e potop-napoi si nainte, dar asta...